Spre exemplu, mai mult de un consumator din zece chestionati (cu varsta peste 99 de ani) din Statele Unite utilizeaza Internetul, iar 7% dintre respondenti au declarat ca folosesc e-mailul, potrivit unui studiu realizat de GFK.

Astfel, o cercetare realizata in perioada aprilie-mai 2008 de cei de la GFK arata ca adultii americani in varsta de 99 de ani sau chiar mai mult, utilizeaza telefonul mobil si Internetul in proportie de 19%, respectiv 12%, pentru ca e-mail-ul sa fie folosit de 7% din seniorii americani.

Rezultatele obtinute se bazeaza pe chestionarea a doar o suta de persoane, astfel ca datele afisate ar trebui sa fie considerate directionale, nu definitive. In plus, se estimeaza ca pana in 2010 vor exista peste 100.000 de americani cu varsta peste 100 de ani care sa utilizeze Internetul.

Pentru urmatorii 30 de ani, se asteapta ca numarul acestora sa fie in continua crestere, iar nivelul tehnologic sa se dezvolte si el cu o constanta uluitoare.

Daca anul trecut existau 19,2 milioane de utilizatori cu varsta de peste 62 de ani in mediul online, in 2008 se asteapta ca cifra acestora sa creasca cu 10,6%, pana la 20,6 milioane de useri.

Citeste si:

In urmatorul an numarul seniorilor americani activi din mediul interactiv va creste cu 11%, la 22 de milioane de utilizatori de Internet, pentru ca, in 2011, sa atinga 25,4 milioane, conform unor date furnizate de eMarketer.

Generatia utilizatorilor in varsta din Statele Unite este una gigant, date fiind cifrele relevate de cercetarile care s-au realizat in domeniul acesta. Totodata, numarul mare al consumatorilor de Internet trecuti de a doua tinerete promite o audienta bogata pentru toate sectoarele de servicii online.

Pentru retailerii online, un mod de a satisface cerintele consumatorilor mai batrani fara sa plictiseasca audienta tanara este crearea de site-uri de nisa, dedicate special acestei categorii de public.

In plus, magazinele online pot strange laolalta cele mai cautate produse de catre acest tip de consumatori, facand shopping-ul pentru americanii in varsta sa fie mai usor si mai atractiv, conchid analistii eMarketer.