In septembrie 2007, Razvan Exarhu si Emmanuel Damanakis, senior partner al agentiei Skepsis Advertising lansau proiectul Clandestino.ro, adresat un public tanar, “fresh, contectat si bine pozitionat demografic”.

“Ideea unui radio online m-a vizitat acum foarte mult timp, dar pe atunci si eu aveam probleme de conectare, asa ca am mai amanat momentul vreo cativa ani. Apoi, socotind cam cat timp petrec online, m-am gandit ca ar fi un pas destul de intuitiv, dincolo de tot ce spun evidentele legate de cercetari si tendinte generale de consum”, a declarat Razvan Exarhu.

Un proiect radio online ofera o mai mare libertate si un prime time mai consistent. Daca la un radio care emite in FM prime time se traduce in intervalul 7-10, in online audienta masiva se obtine intre orele 10 si 18, crede Exarhu.

“Internetul este un instrument bun de acoperire geografica, nu trebuie sa investesti bani in licente pentru orasele mari, esti deja acolo. Si partea cea mai buna, asa cum incep sa simt eu acest mediu, este ca el te oblige sa iesi din tipicul radioului, care inseamna un stream audio intrerupt din cand in cand de publicitate si telefoane si sa inventezi, sa dezvolti si sa combini mijloace de expresie”, a adaugat reprezentantul Clandestino.ro.

Cat de competitiv este un radio online?

Segmentul radiourilor online se afla inca in faza de inceput, insa cu toate acestea reprezinta un mediu efervescent, in care se poate construi.

“Un radio online inca pare ceva ciudat, nu e fixat in obisnuintele de consum. Pentru multa lume inca e dificil shoppingul pe net. (…) Dar se poate vorbi despre concurenta intre audienta unei platforme online si un radio FM. Peste cativa ani, insa, cand masinile vor fi conectate la Internet, cand vom fi so wireless si so underwater, publicul va fi ceva mai liber sa aleaga”, a spus Razvan Exarhu.

Clandestino - un nume “tentant” pentru advertiseri

Printre advertiserii care au realizat proiecte alaturi de Clandestino se numara Cosmote, Toshiba si Coca Cola, prezent prin brandul Coca Cola Zero.

Dupa o perioada de reglare a produsului, Razvan Exarhu a explicat ca strategia de vanzare adoptata se axeaza in special pe proiecte speciale.

“Modul nostru de a vinde se indreapta in primul rand catre proiecte speciale, alaturi de parteneri care cred in acest proiect si vor sa exploreze posibilitatile infinite ale acestui mediu. Pentru ca totul depinde de un click, pentru ca lumea se misca mult mai rapid pe net, nu putem sa reluam retorica advertisingului offline, care vrei nu vrei, se repede asupra ta la ore fixe. Puterea si credibilitatea mesajului ar trebui sa fie suficiente, daca sunt dublate de creativitatea care nu-l agreseaza pe utilizator”.

Citeste si:

Acesta a subliniat ca actiunile de promovare a imaginii Clandestino sunt realizate chiar de echipa radioului.

“In ultimele cateva luni, am inceput sa devenim vizibili si sa il comunicam pe Clandestino. Am inventat niste obiecte promotionale in acord cu personalitatea Clandestino, niste ochelari care includ si niste ochi foarte mari, cu care am inseninat multe figuri preocupate. Am construit o campanie care comunica valoarea contintului oferit de Clandestino, care spus mai direct suna asa: toate chestiile misto le gasesti intai pe Clandestino”.

In ceea ce priveste costurile anuale, Exarhu considera ca sunt comparabile cu cele ale unei statii FM mici, respectiv intre 6.000 si 10.000 de euro, la aceste cheltuieli adaugandu-se costurile continue de dezvoltare.

Publicul feminin si masculin - in pondere egala pe Clandestino

Audienta radioului este formata in principal din ascultatori cu varsta cuprinsa intre 18 si 40 de ani, cu o medie de varsta de 25 de ani.

“Deci young, fresh, conectat, bine pozitionat demografic. Desi audienta generala a Internetului e preponderent masculina, audienta Clandestino pastreaza un echilibru intre barbati si femei, asa cum spune cartea sfanta a radioului”, a mai spus Razvan Exarhu.

In prezent, Clandestino.ro este auditat de Biroul Roman de Audit si Tiraje (BRAT). Astfel, in luna iunie, site-ul a avut 6.515 clienti unici, 25.646 afisari si 11.874 vizite, conform Studiului de Audienta si Trafic Internet (SATI).

“Instrumentul de masurare a audientei pe stream nu a fost implementat inca in Romania. se pare ca va fi disponibil cam intr-un an. Deocamdata putem numara exclusiv vizitatorii, vizitele si afisarile, nu si conectarile la stream de-a lungul unei zile. Trendul de crestere este vizibil, asa ca lucrurile merg in directia in care privim”, a conchis Exarhu.

Clandestino.ro contine streamul audio, blogul si un flux de news, in care sunt prezentate zilnic noutati din media, design, tehnologie si lifestyle. Proiectul online va fi completat de o platforma de comunicare instant, un player audio, podcasturile emisiunilor si stream video live din studio.