Wall-Street: De unde ideea infintarii unei regii de vanzari?

Dragos Gurarosie: Avand in vedere componenta online a grupului Realitatea-Catavencu si, mai ales, valoarea pe care aceasta o reprezinta din punct de vedere media, ne-am gandit ca e bine sa si monetizam acest potential si mai mult decat atat sa cautam parteneri in online-ul romanesc care sa vrea sa mearga alaturi de noi. Astfel, s-a infiintat prima regie creativa de vanzari concentrata pe online si servicii cross-media neconventionale. F5 X-Media va gestiona reteaua proprie de website-uri, simultan cu vanzarea de site-uri afiliate si a altor servicii New Media oferite de partenerii Realitatea-Catavencu.

Wall-Street: Ce experienta aveti in domeniul publicitatii online?

Dragos Gurarosie: Din 2005, de cand ocupam pozitia de Non Spot Manager la PrimaTV am incercat sa includ online-ul in vanzarea diverselor proiecte speciale si sa atrag atentia agentiilor si clientilor lor asupra acestui mediu in continua dezvoltare. Usor-usor m-am indreptat catre acest domeniu, as putea zice in ritmul pietei, ajungand ca ultimul an si jumatate sa i-l dedic in intregime.

Wall-Street: Cum caracterizati perioada Prima TV?

Dragos Gurarosie: La Prima TV am crescut si am invatat. Pe langa "cei sapte ani de acasa", la experienta mea de viata am mai adaugat si "cei sase ani de Prima", trebuiau sa fie opt, dar am avut doua mici schimbari de ritm, una la Radio Star (actualul MagicFM - care face parte din acelasi grup cu Prima TV, deci n-am fost foarte departe) si inca una la National Geographic Channel.

Wall-Street: Cati oameni coordonati la Prima TV? Dar la F5 X-Media?

Dragos Gurarosie: Importanta este calitatea oamenilor si nu numarul lor. In ambele locuri sunt oameni de calitate pe care ma bucur ca i-am coordonat si ca-i voi coordona. In ceea ce priveste F5 X-Media, regia de vanzari implica resurse de marketing, vanzari si relatii publice. Echipa numara in momentul de fata 12 oameni, la care se adauga o serie de colaboratori.

Wall-Street: Care sunt provocarile noului proiect?

Dragos Gurarosie: In primul rand, trebuie spus ca proiectul va miza pe abordari creative, neconventionale, urmand sa genereze posibilitati variate de expunere a mesajului publicitar online, dar si in pachete x-media, integrate cu media “traditionale”. Vom combina mijloace de expunere traditionale cu tehnologii de ultima generatie-in-stream video ads, mobile ads, situri mobile, bluetooth push, sms push, advergaming etc.

In al doilea rand, am observat ca in acceptiunea generala termenul "provocare" nu inseamna neaparat ceva bun, de cele mai multe ori fiind folosit ca un sinonim politicos pentru "probleme", "temeri" etc. Eu cred ca provocarile ajuta un business sa creasca. In conditiile actuale de piata, viitorul este al acelora care vor intelege ca business-ul in acest domeniu inseamna creativitate si proiecte gandite special pentru nevoile si dorintele fiecarui client in parte.

Wall-Street: Care sunt principalii concurenti ai F5 si prin ce se diferentiaza F5 X-Media fata de acestia?

Dragos Gurarosie: In acest moment nu mai exista nici o alta regie de vanzari care sa ofere acest set de servicii si care sa se axeze atat de puternic pe tot ceea ce inseamna neconventional. Deci, este simplu, nu avem concurenti.

Wall-Street: Cum caracterizati piata de publicitate online?

Dragos Gurarosie: In crestere si din acest motiv este si din ce in ce mai competitiva.

Wall-Street: Ce segmente sunt insuficient exploatate in online?

Citeste si:

Dragos Gurarosie: Cred ca online-ul romanesc este deficitar la interactiunea cu userii, la calitatea content-ului si aici ma refer cu
precadere la content-ul video si as mai putea trece pe aceasta lista si design-ul site-urilor. Dar toate aceste lucruri au legatura si cu dezvoltarea infrastructurii si cu penetrarea broadband-ului...lucruri care nu prea tin de publisherii din online.

Wall-Street: Ce valoare estimati pentru piata de publicitate online in 2008?

Dragos Gurarosie: Anul 2008 a inceput in forta si din acest motiv, la inceputul lui piata a fost estimata foarte optimist. Eu cred ca piata este undeva in jur de 15 milioane.

Wall-Street: Care au fost motoarele de crestere ale pietei in 2008 si care va fi trendul in 2009?

Dragos Gurarosie: Mai intai de toate, a crescut penetrarea Internetului, astfel din ce in ce mai multi oameni se transforma in posibili clienti pentru advertiserii din online. Apoi, cei care se ocupa de site-urile din .ro au inceput sa inteleaga valoarea pe care o reprezinta content-ul pentru site-urile lor si au inceput sa investeasca in producerea de content sau au facut diverse parteneriate cu publisheri si alti provideri de content. In 2009 vor conta modalitatile de relationare cu userii si se va pune mai mult decat pana acum accentul pe producerea de content profesionist.

Wall-Street: Ce ritm de crestere estimati pentru 2009?

Dragos Gurarosie: Nu stiu daca, in conditii de criza, mai conteaza ritmul de crestere al unui business. Cred ca mai important este ca aceasta crestere sa existe.

Wall-Street: Cat de afectat va fi online-ul romanesc de actuala criza financiara?

Dragos Gurarosie: Este greu de spus. Exista voci care spun ca va fi afectat si voci care spun ca, avand in vedere trendul ascendent din ultimii ani, criza financiara va afecta foarte putin acest domeniu. Parerea mea este ca in aceasta perioada este nevoie de mult mai multa deschidere din partea agentiilor si clientilor catre un dialog real cu media. Cred ca trebuie sa se renunte la “publicitatea la kilogram” sau la bannerele aruncate la intamplare pe site-uri. Cred ca trebuie sa ne indreptam atentia catre ceea ce se numeste behavioral advertising si ceea ce va deveni, hai sa zicem, advertising 2.0. De ce? Pentru ca in perioadele de criza nu-ti mai permiti sa arunci cu banii, pentru ca in astfel de perioade este absolut necesar sa-ti targetezi cat mai bine mesajul si sa atingi cat mai multi dinttre cei interesati cu adevarat de produsele tale.

Wall-Street: Este o perioada de recesiune un moment prielnic investitiilor in online?

Dragos Gurarosie: Depinde in ce mod sunt facute aceste investitii. Cred ca acum este momentul parteneriatelor sau al acelor investitii in care eforturile sunt impartite intre parteneri, fiecare punand la bataie ceea ce stie mai bine sa faca.

Wall-Street: Credeti ca vom asista la o scadere a bugetelor de promovare in online sau din contra vom vedea o crestere si chiar o migrare de pe TV, print in online?

Dragos Gurarosie: Cu siguranta, in 2009, vom vedea o scadere a bugetelor de promovare, in general, dar si o redistribuire a acestor bugete. De castigat vor avea cei care stiu sa vanda proiecte speciale cat mai aproape pe nevoile clientului si cat mai targetate pe consumatorul final.

Wall-Street: Cum se pregateste F5 X-Media pentru anul viitor?

Dragos Gurarosie: Am pornit la drum cu ganduri de dezvoltare si prin urmare facem totul pentru a creste numarul de site-uri din regie, pentru a dezvolta proiecte cat mai interesante si pentru a diversifica gama de servicii oferite. Cu alte cuvinte ne pregatim sa crestem piata.

De exemplu, F5 X-Media a propus catre Orange si LG un proiect cross-media complex: lansarea primului videoclip filmat cu ajutorul telefonului mobil. Au fost combinate tehnologiile de in-stream video si mobile video recording cu media online, integrand pachetul de servicii al clientului si valorificand functiile telefonului. Am continuat campania de promovare si am comunicat videoclipul cu ajutorul tehnologie bluetooth push catre toti calatorii de metro care au tranzitat piata Universitatii. Campania continua, urmand sa exploatam si alte modalitati inovatoare de promovare.