Prolog
Strategia back to basics
Business-ul, ca un scaunel cu trei picioare
Posibile achizitii incepand de anul viitor
1 / 5

Prolog

Cand a venit in Romania ca angajat al USAID, in 1995, visul americanului Bill Avery era sa-si lanseze o revista de business in limba engleza. Impreuna cu Rachad El Jisr, cetatean italian de origine libaneza, au lansat InReview in noiembrie 1995, chiar cand se deschidea Bursa de Valori din Bucuresti. Se gandeau atunci ca bursa va declansa un boom in economia Romaniei. Nu s-a intamplat intocmai asa, revista i-a cam “chinuit”, dar au tratat-o mai mult ca pe un hobby. In 1998 au lansat un al doilea titlu de business in limba engleza, The Business Review. Trei ani mai tarziu le-au comasat in ceea ce e astazi Business Review – un saptamanal de business in limba engleza, care acopera domenii precum investitii, real-estate, energie, banking etc.

Intre timp, portofoliul BMG s-a completat cu o serie de titluri de business in limba romana si licente ale unor reviste internationale: Biz, Campaign, BusinessWeek, dar si cu reviste de pe segmentul consumer: Esential (femei), Class (lifestyle), Autocar, F1 Racing (masini), Stuff (gadget-uri). “Cele mai de succes produse ale Business Media Group erau revistele de business. Cand am intrat in zonele de consumer publishing, nu am avut atat de mult succes. Ne-am promis ca vom ramane pe aceasta directie”, spune Bill Avery.

Au renuntat, pe rand, la revistele de masa si au ramas in 2008 cu un portofoliu de cinci titluri: Biz, Business Review, BusinessWeek, Campaign si Stuff. Apoi a venit criza.

Primele titluri inchise au fost licentele internationale Campaign si Stuff, in noiembrie 2008, fiind inlocuite cu doua proiecte online similare. In februarie, s-a luat in considerare renuntarea la editiile tiparite ale celorlalte trei titluri, insa ideea a fost abandonata. Situatia nu se redresase, insa: in martie, Rachad El Jisr anunta printr-un email intern ca este nevoit, din lipsa de lichiditati, sa inchida BusinessWeek, revista pe care o citea inca din adolescenta. “Aducerea BusinessWeek in Romania a fost varful carierei mele de publisher”, le scria El Jisr angajatilor.

Intre timp, insolventa BMG a fost ceruta la Tribunalul Bucuresti de noua companii.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri