4 Septembrie 2008

Nielsen: Cine se uita la televizor in baruri si la birou?

Compania de cercetare Nielsen se hotarase in urma cu ceva timp sa realizeze un studiu pe piata din Statele Unite prin care sa arate cate persoane se uita la televizor in baruri, la birou sau in oricare alt loc, mai putin in locuintele proprii. Nu a durat mult ca analistii au si realizat prima lor cercetare care evalueaza gradul de urmarire al TV-ului in afara locuintelor personale.

Serviciul companiei Nielsen se bazeaza pe raspunsuri primite din Chicago, Denver, Houston, Los Angeles, Miami si New York. Pentru restul tarii, compania a decis sa aleaga inca 4.700 de participanti, pentru a putea oferi o imagine mai ampla asupra pietei din Statele Unite, explica AdAge.

A monitoriza gradul de vizualizare al televizorului a devenit un element crucial in activitatea depusa de sectorul mass-media din toate tarile lumii, si nu doar din Statele Unite, mai ales pentru ca acest lucru vine in ajutorul agentiilor de publicitate, care vor sa furnizeze reclame care sa atraga publicul si sa castige increderea acestuia.

Aceste studii pot influenta foarte mult anumite posturi de televiziune, din cauza faptului ca exista posibilitatea ca acestea sa nu targeteze, prin publicitate, o audienta potrivita. Este si cazul NBC Universal, care este urmarit in locatii business.

De asemenea, cei de la Nielsen sunt ajutati si de faptul ca lucreaza in parteneriat cu IMMI, o companie care le ofera angajatilor telefoane mobile pe care acestia trebuie sa le poarte tot timpul, indiferent de locul in care ajung. Telefonul furnizat de IMMI este “echipat” cu o tehnologie care creeaza semnaturi digitale cu toate spatiile media la care este expus (TV, radio si filme).

Serviciul pe care il lanseaza cei de la Nielsen are deja doi clienti importanti – Walt Disney ESPN si Zenith Media, care apartine grupului Publicis.

“Promovarea serviciului out-of-home reprezinta un punct critic semnificativ pentru ESPN, intrucat noi dorim sa acoperim mai multe zone de cercetare – campusurile studentesti, hotelurile, locurile de munca ale utilizatorilor, precum si barurile si restaurantele”, a declarat Glenn Enoch, vicepresedinte al departamentului de cercetare media ESPN.

In plus, presedintele companiei Zenith Optimedia, Wendy Marquardt, a afirmat ca intr-o societate in care telefonia mobila este un jucator cu greutate la nivel de comunicare, este normal si ca activitatile care se desfasoara in mod normal intr-un spatiu personal sa se mute in alte zone.

Rezultate preliminare

Compania a afisat cateva date pentru luna iulie, care au aratat ca Fox si ESPN au generat cele mai multe vizualizari out-of-home si au atras aproximativ 570.000 de mii de telespectatori. Televiziunea care a obtinut cea mai mare audienta out-of-home in perioada 30 iunie – 10 august a fost NBC, cu 1,1 milioane de telespectatori.

Totusi, datele prelucrate de compania Nielsen s-ar putea sa nu fie suficiente pentru un publicitar, daca tinem cont de faptul ca intr-un bar sau intr-o organizatie pot exista mult mai multe tipologii de persoane decat se pot regasi si intr-o locuinta. Fara indoiala, aceste rezultate nu sunt decat un pas inainte facut in efortul de a masura numarul total al telespectatorilor, din locatii diferite.



Citeste si