Publisherul Burda Romania a anuntat ca renunta la publicarea revistei Quattroruote, decizia fiind determinata de vanzarile scazute, veniturile mici din publicitate si lipsa unor perspective in aducerea publicatiei “pe linia de plutire”, potrivit lui Michael Schroeder, directorul general al companiei.

“Suntem prezenti in Romania de aproximativ 10 ani, pentru a servi intereselor cititorilor si clientilor nostri. Cu toate acestea, trebuie sa analizam critic portofoliul nostru pentru a putea asigura profitabilitatea afacerilor si finalizarea obiectivelor pe termen lung. Compania trebuie sa fie pregatita si intr-o forma buna, mai ales in contextul economic dificil pe care il traversam”, spune Michael Schroeder.

Ultimul numar al revistei a aparut in luna decembrie. Redactorul-sef al publicatiei, Tudor Serban, va coordona, alaturi de Dan Scarlat, revista Autoshow, aflata tot in portofoliul Burda.

“Pe viitor vrem sa ne concentram asupra brandului Autoshow, care reprezinta una din cele mai importante trei publicatii auto din Romania. Autoshow are o pozitie buna pe piata si suntem increzatori ca anul acesta va fi unul de succes”, afirma Schroeder.

Burda Romania a preluat de la Automedia, la inceputul anului 2007, publicatia Autoshow si licenta revistei italiene Quattroruote, singura revista care are un circuit de teste propriu.

In Romania, compania editeaza 23 de titluri periodice, printre care Men’s Health, Ioana, Casa Lux, Practic in Bucatarie sau Cool Girl.

Burda Romania face parte din BVO - Burda Verlag Osteuropa, divizia de est a Hubert Burda Media, fondata in anul 1995. BVO numara in prezent peste 200 de reviste in Romania, Polonia, Cehia, Rusia, Ucraina, Kazakhstan, Serbia, Croatia si Slovenia.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri