29 Ianuarie 2009

Topurile AdMarket: Leo Burnett si McCann Erickson isi pastreaza intaietatea in perceptia clientilor de publicitate

Agentiile de publicitate Leo Burnett si McCann Erickson au ocupat pozitii fruntase in toate clasamentele din cadrul AdMarket, studiu care prezinta perceptia principalilor investitori romani in comunicare asupra pietei de marcomm.

Aflat la a patra editie, studiul AdMarket a fost realizat de Uniunea Agentiilor de Publicitate din Romania (UAPR) in colaborare cu D&D Research, pe baza opiniilor a 247 de respondenti din 180 de companii reprezentand cele mai importante marci care au investit in comunicare in 2008.

AdMarket 2008: Tendinte in comunicare

Pe langa analizarea perceptiilor clientilor despre relatia cu agentiile de publicitate si media, a planurilor de investitii si a repartitiei bugetelor de comunicare, studiul contine si o serie de topuri ale agentiilor, in functie de diverse criterii.

Astfel, la categoria “Awareness. Top of mind” - mentionarea numelui primei agentii de publicitate care ii vine in minte clientului, McCann Erickson si-a adjudecat prima pozitie, fiind mentionat de 19% dintre respondenti. Locul al doilea in topul notorietatii i-a revenit agentiei Leo Burnett (17,8%), urmata de Ogilvy (8,9%), Graffiti BBDO (6.5%), Saatchi & Saatchi si Tempo Advertising (cu cate 3,6 procente).

La categoria “Awareness. Unprompted recollection”, unde se cere clientilor sa mentioneze numele catorva agentii de publicitate care le vin in minte, pe primul loc s-a situat Leo Burnett (62,8%), urmata de McCann Erickson (54,3%), Ogilvy (41,7%), Graffiti BBDO (30%), Saatchi & Saatchi (29,6%) si Grey (22,3%).

La intrebarea “Care dintre urmatoarele agentii de publicitate va sunt cunoscute sau ati auzit de ele?”, clientii au indicat Leo Burnett (95,5%), McCann Erickson (95,1%), Saatchi & Saatchi (93,9%) Graffiti BBDO si Ogilvy (cu cate 93,1%).

Intrebati pe cine ar invita la un pitch, respondentii au mentionat Leo Burnett (38,9%), McCAnn Erickson (33,6%), Headvertising (21,9%), Saatchi & Saatchi (13%) si Graffiti BBDO (12,6%).

Dintre agentiile cu care clientii au colaborat in 2008 pentru servicii de BTL, cea mai des mentionata a fost Ogilvy (11,3%), Mercury 360 (6,5%), Leo Burnett (4,9%), Odyssey si Tempo (cate 4,5%).

Cat despre serviciile de PR furnizate in ultimul an, cele mai des mentionate agentii au fost Ogilvy (4,5%), Lowe & Partners (4%) si McCann Erickson (3,2%). Acest clasament are insa o relevanta scazuta, deoarece agentiile specializate in relatii publice, cu care colaboreaza cei mai multi dintre advertiserii de top, nu au fost incluse in clasament.

O situatie interesanta a fost intalnita atunci cand clientii au fost intrebati ce agentie le-a furnizat servicii de marketing direct, cei mai multi dintre ei (66%) alegand optiunea “nu stiu/nu raspund”. Dintre agentiile de publicitate, cele mai multe referiri s-au facut la Ogilvy (5,3%), urmata de Grey (2%) si Leo Burnett (1,6%).

Furnizorii de servicii de creatie cel mai des mentionati au fost Ogilvy (11,3%), Leo Burnett (9,7%) si McCann Erickson (8,5%).

Aceleasi trei agentii, McCann Erickson (5,7%), Ogilvy (5,3%), Leo Burnett (4%) au fost si cele cu care companiile au derulat cele mai multe actiuni de branding in 2008. Intrebate insa pentru serviciile cui ar opta in viitor pentru o actiune de branding, respondentii au mentionat agentii specializate: Brandient (39,7%), Grapefruit (16,2%), urmate de Leo Burnett (8,1%).

Agentiile care ar putea sustine cel mai bine, in acest moment, interesele brandurilor pe care respondentii le reprezinta sunt Leo Burnett (20,6%), McCann Erickson (19,4%), Ogilvy (13%) si Saatchi & Saatchi (8,5%).

Intrebati ce agentii au dovedit constanta in inovatie si creativitate in ultimii trei ani, 48,6% dintre respondenti au mentionat Leo Burnett, 25,5% - McCann Erickson, 15% - Cap si Next, 14,2% - Headvertising.

La capitolul inovatie in strategie in ultimii trei ani, primele clasate au fost Leo Burnett (31,2%), McCann Erickson (26,7%), Graffiti BBDO (8,9%).

Pentru “excelenta in executie” cele mai des mentionate agentii au fost Leo Burnett (30,4%), McCann Erickson (28,7%), Ogilvy (8,1%).

Agentiile care au contribuit cel mai mult, prin campaniile facute, la consolidarea unui brand in ultimul an sunt, in opinia clientilor, Leo Burnett (32%), McCann Erickson (23.5%) si Ogilvy 10,1%.

La aceeasi intrebare, aplicata unui brand romanesc, primele clasate au fost Leo Burnett (17%), McCann Erickson (10,9%) si Next (8,9%).



Citeste si