23 Iulie 2009

Manual de eficienta online: Care sunt cele mai practice formate de publicitate



Pe o piata de media mai mica cu 35-45% in primul semestru din 2009 comparativ cu perioada similara a anului trecut, industria de publicitate online a reusit sa scada deocamdata cu “doar” 20-25%, fapt ce denota alocarea unei cote mai mari din bugetele clientilor spre acest mediu de promovare. Multe dintre companii au optat si in acest an pentru banner, “vedeta” de necontestat a industriei.
Vlad Popa (foto), sales and client service manager al publisherului InternetCorp., sustine ca eficienta unui format de publicitate depinde de ce anume este comunicat prin intermediul acestuia.

“Pentru campanii normale cele mai eficiente sunt bannerele neintruzive, pentru campanii de promotie - direct mailing cat mai targetat, pentru lansari - proiecte speciale”, declara Vlad Popa.

In prezent, bannerele normale detin o pondere de 65% din volumul total de publicitate online, in timp ce proiectele speciale reprezinta 25% din piata, iar publicitatea in direct mailing - 10%.

Potrivit estimarilor lui Popa, ponderea bannerelor normale va scadea pana la 40%, direct mailing-urile isi vor pastra procentul, in timp ce proiectele speciale vor creste ca pondere pana la 30%.

La randul sau, Magdalena Zander, director executiv al regiei de vanzari Intact Interactive, afirma ca un alt model de publicitate online care castiga din ce in ce mai mult teren este sponsorizarea de site.

“Daca vorbim de bannere standard as spune ca cele mai eficiente sunt 728x90 si 300x250. Dar eficienta unei campanii depinde foarte mult de mesajul pe care il transmite formatul publicitar, de site-urile alese si de multi alti factori. Un alt model de publicitate online care castiga din ce in ce mai mult teren este site sponsorship-ul, iar pana acum feedback-ul de la clienti este foarte bun referitor la rezultate. CTR-uri bune au si overlayer-ele, dar nu sunt foarte bine primite de utilizatori din cauza intruzivitatii mari”, sustine Zander.

Aceasta precizeaza ca, cel mai probabil, ponderea acestor formate – 728x90 (60%) si 300x250 (25%) – nu va creste, ci vor aparea alte modele de publicitate care sa le completeze.

De asemenea, Irina Morosanu, business affairs manager F5 si F5 X-Media, afirma ca, pe langa banner-ul clasic, multi clienti se orienteaza si catre sponsorizarea de rubrici/content, publicitate contextuala, email advertising si video-ad-uri, formate care detin, inca, ponderi mici.

“Un client care comercializeaza masini de lux, spre exemplu, si care are drept obiectiv impulsionarea (cresterea) vanzarilor isi poate atinge obiectivele mult mai bine printr-o actiune de direct mailing decat printr-o campanie de bannere. Pe de alta parte, in cazul unui produs de FMCG o campanie de bannere, sustinuta de cateva proiecte speciale, isi va face cu siguranta treaba. Asadar, nu as generaliza, ci as spune ca suntem eficienti doar atunci cand alegem mijloacele potrivite pentru brandul care este advertizat si in concordanta cu obiectivele campaniei, iar aceste mijloace difera de la caz la caz”, explica Morosanu.

Potrivit Irinei Morosanu, cerinta de proiecte speciale din partea clientilor si a agentiilor este considerabil mai mare fata de anul trecut.

“Cred ca ponderea display-ului in totalul volumului de publicitate online va scadea. Exista deja clienti care doresc sa iasa din tipare si se orienteaza in permanenta catre neconventional. Primim cel putin 2-3 briefuri pentru proiecte speciale in fiecare zi. Ma astept sa vad o crestere in zona publicitatii contextuale, a video-ad-urilor si, de ce nu, intr-un viitor mai departat, a publicitatii pe mobil”, spune Irina Morosanu.

“Eficienta se traduce diferit de la o tara la alta. De exemplu, in Marea Britanie lucrurile stau cu totul altfel - vorbim de alte cifre, de alte share-uri din placinta de media si de alta deschidere a advertiserilor. Publicitatea pe mobil in Marea Britanie inregistreaza deja cifre importante, in timp ce in Romania acum ne straduim sa cream o piata”, adauga Morosanu.

Totodata, Vlad Popa declara ca in alte tari Internetul reprezinta si canal de vanzare, Romania fiind inca la inceput in ceea ce priveste segmentul de e-commerce.

Valoarea totala a pietei de publicitate online in 2008 a fost de 72.417.533 lei (aproximativ 19,66 mil. euro), in crestere cu 70% fata de anul anterior, conform celei mai recente editii a studiului ROADS (Romanian Online Advertising Study), realizat de IAB Romania si PricewaterhouseCoopers.

Cititi si Publicitatea online la 6 luni: Un prim trimestru ”sangeros”, urmat de o revenire usoara



Citeste si