6 August 2009

IDC: Piata globala de publicitate online, de la o dezvoltare entuziasta la scadere de 5% in T2



Veniturile atrase de piata globala de publicitate online au continuat sa scada si in trimestrul al doilea, cu pana la 5%. Acesta este cel de-al doilea trimestru consecutiv in care o industrie cu o dezvoltare fulgeratoare se contracta, arata un studiu al companiei de cercetare IDC, preluat de Wall Street Journal.
IDC preconizeaza un trend descendent si pentru urmatoarele doua trimestre, publicitatea online oferind semne de revenire usoara abia la mijlocul anului 2010.

“Exista si o veste buna: lucrurile par sa nu se inrautateasca in industria de publicitate online”, declara Karsten Weide, analist IDC.

Potrivit datelor furnizate de IDC, in al doilea trimestru veniturile din publicitatea online au scazut cu 5%, pana la 13,9 mld. dolari, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Declinul a afectat majoritatea regiunilor, cu exceptia zonei asiatice, incluzand Japonia, care a inregistrat o crestere usoara in perioada mentionata.

Publicitatea online din Europa, avans de 20% in 2008. Ce urmeaza?

Piata de publicitate online din Statele Unite ale Americii s-a contractat pentru al doilea trimestru consecutiv, cu aproape 7%, pana la 6,2 mld. dolari. Scaderea a fost resimtita la nivelul tuturor formatelor principale, publicitatea prin motoarele de cautare fiind cel mai putin afectata. In schimb, display-ul a scazut cu 12%, in timp ce anunturile au inregistrat o scadere de 17%.

De asemenea, IDC sustine ca veniturile din publicitate ale tuturor publisherilor importanti au scazut, in cele mai multe cazuri cu doua cifre, singura exceptie fiind Google, care a afisat un declin de o singura cifra.

La polul opus se situeaza Monster Worldwide si Time Warner, afectat de scaderea pe segmentul display si de problemele din strategia sa de vanzari.

Cititi si Publicitatea online la 6 luni: Un prim trimestru ”sangeros”, urmat de o revenire usoara



Citeste si