3 Septembrie 2009

Siteurile de continut, cele mai active in retelele sociale



Cele mai de succes companii in retelele sociale Facebook si Twitter sunt cele de continut, printre acestea numarandu-se Academia Catavencu, Financiarul si Europa FM, si cele din zona de entertaiment precum Ramayana Café si Metropotam, potrivit unui studiu al agentiei de comunicare digitala Standout
Conform analizei realizate intre iunie si august pe cele 50 de companii care au conturi pe Facebook, publicatia Academia Catavencu se afla pe primul loc cu 4.637 de prieteni dintre cei 271.820 de utilizatori inregistrati de reteaua sociala in Romania.

Publicatia editata de trustul Realitatea Catavencu are si pagina de Facebook cea mai interactiva alaturi de cea a siteului Metropotam.

In acelasi top, printre brandurile media de succes in populara retea sociala se afla si paginile radiourilor Europa FM si Kiss FM,dar si cea a portalului de stiri Hotnews.

Pe locul al doilea in topul realizat de Standout este Cafeneaua Ramayana, comunitatea acesteia fiind formata din 3.497 de prieteni.

Un avantaj important al paginii de Facebook a cafenelei este creativitatea, Ramayana obtinand nota maxima pentru aceasta caracteristica la fel ca si siteul radioului Kiss FM.

Printre celelalte pagini pe Facebook care se afla in top zece si care provin din zona de entertaiment se afla clubul Elements Bucuresti care a atras 2.901 de prieteni, siteul de timp liber Metropotam (2.560 de prieteni), Control Club (2.248), festivalul Bestfest (2.029) si pagina clubului Hala de Muzica(1540).

Pe de alta parte, studiul Standout a identificat aproximativ 100 de companii si branduri prezente in reteaua de microblogging Twitter care are aproximativ 11.000 de utilizatori In Romania.

Pagina cu cel mai mare succes este Tunning.info, portalul cu informatii despre firmele romanesti de tunning fiind urmarit de 1.495 de persoane.

Pe locul al doilea se afla, Financiarul, cotidianul economic editat de trustul Intact, care este urmarit de 1.424 de persoane, iar pe locul al treilea, blogul de informatii de showbusiness Monden.info, care este urmarit de 1.396 de persoane.

Printre celelalte companii care se mai afla in top 10 se numara Microsoft (1.186), BMW (1.156), Playboy Romania (1.146), Poker Romania (1.064), ZeList (1.034), Sigmanet.ro (811) si Business Edu (739).











Citeste si