10 Septembrie 2009

Reclame din print eficiente: Trei lucruri care conteaza



Obiectivele din spatele fiecarei reclame din print sunt cu siguranta diferite. Unele reclame sunt realizate pentru a construi o imagine, unele sunt scrise pentru a directiona cititorii catre un anumit site, in timp ce alte anunta promotii. Insa, majoritatea marketerilor spera ca timpul, creativitatea si banii investiti in realizarea campaniilor publicitare sa stimuleze vanzarile.
Studiul realizat de MRI Starch Communications, preluat de publicatia AdAge.com, si-a propus sa evidentieze elementele care conteaza cu adevarat in realizarea unei reclame in print care determina decizia de cumparare. Acest studiu a vizat reclamele din 297 de reviste publicate in perioada octombrie 2008-aprilie 2009, auditate de catre Starch, si care au determinat o decizie de cumparare in cazul a cel putin 15% dintre cititori.

In timpul cercetarii, cititorii au trebuit sa raspunda la urmatoarea intrebare: “In urma vizualizarii acestei reclame, ai achizitionat respectivul produs/serviciu?”. Ce elemente i-au convins pe cititori sa cumpere produsul dupa o vizualizare a reclamei?

Contextul conteaza. Majoritatea reclamelor care au determinat o decizie de cumparare prezentau un interes natural pentru cititorii revistelor in care au aparut. Reclame pentru procesatorii americani de lapte, crema de corp pe baza de parafina si Lipitor, un produs impotriva colesterolului vizeaza notiuni precum sanatatea sau vindecare si au aparut in revista Health, fiind indicate de pana la 55% dintre cititori.

De asemenea, o reclama la emisiunea “Dirty Jobs” difuzata de Discovery Channel, care a aparut in revista Maxim, i-a determinat pe 21% dintre cititori (majoritatea barbati) sa urmareasca respectivul program TV.

Pretul. Niciuna dintre aceste reclame nu promoveaza produse scumpe, precum masini, vacante sau electrocasnice. In cazul acestora, consumatorul are nevoie de mai mult timp de gandire pana in momentul achizitiei, astfel incat o simpla reclama nu ar avea efectul dorit.

Perpceptia asupra brandului. Daca cititorul cunoaste respectivul brand, exista sanse mai mari ca acesta sa-l achizitioneze mult mai repede decat in cazul unei marci necunoscute. In patru din cele noua categorii de produse analizate, peste 90% dintre cititori au declarat ca brandul promovat este unul cu care sunt obisnuiti, cativa dintre acestia afirmand ca este produsul lor preferat. Fanii unui produs sunt mult mai dispusi sa citeasca mesajele de promovare ale brandului respectiv.



Citeste si