26 Noiembrie 2009

Time continua disponibilizarile: Fortune da afara 15 jurnalisti



Publisherul Time Inc. a confirmat zvonurile cu privire la posibile disponibilizari de personal, cu doar doua zile inainte de Ziua Recunostintei, insa spre deosebire de concedierile din trecut, care au afectat in special personalul editorial, de aceasta data, masurile au tintit managementul, scrie New York Post.

Astfel, aproximativ 15 persoane au parasit redactia publicatiei Fortune, deoarece compania nu a primit destule cereri de plecari voluntare, in cursul saptamanii trecute, cand alti 10-15 angajati au ales sa primeasca plati compensatorii. Dintre cei inlaturati, in cea mai inalta functie s-a aflat editorul executiv Steve Koepp.

De asemenea, trei editori asistenti au fost inlaturati: John Brodie, Brian Dumaine si Eric Gelman. Un al patrulea assistant managing editor, Lee Clifford, a decis sa plece voluntar saptamana trecuta.

Time Inc. a anuntat, totodata, ca va desfiinta alte 500 de locuri de munca, in perioada urmatoare, cu precadere in cadrul diviziei ce include publicatiile Fortune, Sports Illustrated, Time si Money.

In primele noua luni ale acestui an, veniturile din publicitate ale revistei de business Fortune au scazut cu 33%, in timp ce publicatia Sports Illustrated a inregistrat o scadere a incasarilor de 15%.

La randul sau, Conde Nast, al doilea publisher de reviste din Statele Unite, a efectuat in aceasta luna disponibilizari si a inchis revistele Gourmet, Modern Bride, Elegant Bride si Cookie.



Citeste si