20 Mai 2010

Fondatorul primului birou de PR in China: Cand am venit in Romania inca se cereau bani pentru articole



Desi departate geografic, regimul comunist a apropiat destul de mult Romania si China in ceea ce priveste comunicarea intre jurnalisti si specialistii in relatii publice, afirma Terence Fane-Saunders, fondatorul si directorul general al companiei britanice de relatii publice Chelgate si totodata cel care a lansat primul birou de PR pe piata chineza.
Biroul din Romania al Chelgate a fost deschis in noiembrie 2005, compania britanica fiind printre primele nume internationale care au intrat pe piata locala de relatii publice.

Lansarea filialei de la Bucuresti s-a produs intr-o perioada in care perceptia celor din presa, dar si a managerilor din companii era nepotrivita si chiar gresita in ceea ce priveste jobul comunicatorilor, spune Fane-Saunders, un specialist cu 40 de ani de experienta in relatii publice.

“Am gasit multe segmente din media care aveau o atitudine catre PR care era nepotrivita. Unii jurnalisti voiau sa fie platiti pentru a scrie articole si scriau articole negative daca nu erau platiti. Pe de alta parte, clientii considerau relatiile publice ca fiind o forma de publicitate gratuita, dar care poate fi imbunatatita prin publicitate platita”, explica managerul Chelgate, companie fondata in 1988.

Lucrurile s-au schimbat intre timp, iar un lucru important pentru evolutia pietei de comunicare a fost si aderarea Romaniei la Uniunea Europeana.

De fapt, gandul ca odata cu intrarea tarii noastre in UE, in Romania vor exista din ce in mai multe companii mari care isi vor dori sa lucreze cu specialisti cu experienta internationala l-a si determinat pe Terence Fane-Saunders sa deschida un birou la Bucuresti.

Numarul mare de locuitori, dar si pozitia geografica pe care o considera strategica, au fost, de asemenea, printre motivele pentru care Fane Saunders a ales Bucurestiul, si nu Sofia, atunci cand, lucrand pentru institutiile de la Bruxelles, a avut de realizat tot mai multe proiecte legate de Europa de Est.

Chelgate are sediul la Londra, dar si o filiala la Bruxelles, in cele doua orase lucrand in total circa 30 de persoane.

Printre cei mai importanti clienti ai Chelgate la nivel global se numara diferite guverne, oponenti de guverne, institutii culturale ori financiare si dealeri de obiecte de arta.

Primul client in Romania a fost Delegatia Comisiei Europene
, institutie devenita din ianuarie 2007 "Reprezentanta Comisiei Europene la Bucuresti".

Pana acum compania a mai lucrat cu Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor (in prezent denumit Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului) si a oferit consultanta pentru accesare de fonduri structurale mai multor primarii, Spitalului Clinic de Urgenta Timisoara, Universitatii de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" din Iasi si Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii din Bucuresti.

Pentru filiala din Romania lucreaza sapte angajati. In 2008, compania a avut o cifra de afaceri in jurul a 280.000 de euro si un profit net de aproximativ 5.000 de euro, conform Ministerului de Finante.

Fane Saunders nu a oferite date despre businessul Chelgate in 2009 sau estimari pentru 2010.

Desi bugetele de publicitate si relatii publice au fost printre primele taiate de catre managerii din companii din cauza crizei, in cazul Chelgate micsorarile la nivel global fiind in jurul a 20%, biroul de la Bucuresti are mai multi clienti in prezent decat in aceeasi perioada din 2009.

De altfel, la un moment dat compania ar mai putea deschide un birou in provincie.

Practicile intalnite in Romania in urma cu aproximativ cinci ani nu au fost tocmai noi pentru seful Chelgate.

Intre 1985 si 1986, britanicul a fost directorul celor 22 de birouri din Asia ale Hill & Knowlton, una dintre cele mai mari companii de relatii publice la nivel global, perioada in care a fost responsabil si de deschiderea primei companii de PR pe piata chineza.

“Am fost primii care au trimis comunicate de presa si cei din presa au inceput sa ne trimita ban
i pentru ca ne confundau cu un fel de agentie de stiri. Erau valori foarte mici, care acum ar inseamna 1-2 euro. Insa in aproximativ cinci ani lucrurile s-au schimbat complet si au inceput sa ceara ei bani companiilor de relatii publice”, a mai spus Fane-Saunders.



Citeste si