'Nu avem concurent direct pe profilul nostru de business'
Venituri si echipa mai mari cu 50%
Criza va fi blanda cu Internetul
'Nu am zice «nu» din start unei oferte de cumparare serioase'
2 / 5

Venituri si echipa mai mari cu 50%

2008 a fost cel mai bun an pentru Webstyler, din toate punctele de vedere, considera Nitu. A fost anul in care Coca-Cola Romania li s-a adresat direct pentru un proiect realizat cu ocazia Euro 2008. Pilonul campaniei a fost jocul online EuroArena, care a atras pe site-urile campaniei aproape 400.000 de utilizatori. A urmat CokeSounds, o campanie de “refreshment” lansata la sfarsitul verii. Ambele proiecte au fost premiate la Internetics.

O a treia campanie realizata pentru Coca-Cola si care nu a fost inca inscrisa in festivaluri este Lumeafarazero.ro – un proiect realizat cu ocazia parteneriatului dintre Coca-Cola Zero si filmul James Bond “Quantum of Solace” si care trimitea utilizatorii intr-o misiune online.

“Lumeafarazero este pentru noi campania cea mai de suflet pentru ca este cea mai curajoasa campanie pe care am facut-o vreodata [..] Am lucrat cu foarte multe bloguri, site-uri, forumuri, inclusiv cu platforma Panoramio de la Google, cu Apropo, cu Neogen. A fost o nebunie de campanie pe foarte multe medii si studiul de caz – inca nu l-am prezentat public, dar arata foarte frumos”, spune Nitu.

Alte campanii desfasurate de Webstyler in 2008 au fost “Vasile Blaga pentru Primarie” (cunoscuta ca “Harta lui Blaga”), “Distreaza-te cu Joe” si Nokia Pressplay, realizata pentru nisa street dancer-ilor. Tot pentru Nokia – cel mai mare client al agentiei, care aduce 10-15% din venituri – mai sunt in desfasurare proiectele Creatdetine.ro si Nokia Almighty. Ultimul dintre ele a fost produs si adaptat de Webstyler si pentru pietele din Ungaria si Bulgaria.

La sfarsitul anului, veniturile agentiei atingeau pragul de 1 milion euro, in crestere cu aproximativ 50% fata de 2007. Acelasi procent va fi mentinut sau chiar depasit in 2009, estimeaza Nitu.

Echipa a crescut si ea, de la 15 oameni, cati erau la inceputul lui 2008, la 25, in prezent. Chiar daca e criza, Webstyler va mai face angajari si anul acesta: “Nu cred ca vom fi 50 de oameni la sfarsitul lui 2009, dar sigur vom fi mai mult de 35”.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri