'Piata romaneasca are un potential imens, chiar daca vor exista scaderi in primul semestru'

'Piata romaneasca are un potential imens, chiar daca vor exista scaderi in primul semestru'In 2004, Ceyda Aydede, presedinte al companiei turcesti de PR si consultanta Global Tanitim, se gandea pentru prima oara ca Romania ar putea fi o piata potrivita pentru extinderea companiei sale. Un an mai tarziu, in Grecia, compania Civitas se afilia retelei de PR Ketchum, parte a grupului Omnicom, pentru ca in 2006 sa incheie un parteneriat regional cu Global Tanitim: rezultatul acestui parteneriat a fost prima agentie lansata sub brandul Civitas Global Ketchum, cu sediul la Sofia.

La inceputul lui 2008, Areti Georgilis, grecoaica care coordoneaza extinderea Civitas Global Ketchum in zona de sud-est a Europei, s-a mutat la Bucuresti pentru a pune bazele unui nou birou. A sondat piata si a intervievat zeci de candidati pana cand a gasit-o pe Tereza Valcan, corporate affairs manager la Cosmote.

“Piata romaneasca are un potential imens. Companiile si audientele sunt acum sceptice, vor exista probabil niste scaderi in primul semestru, dar apoi lucrurile se vor stabiliza. De asta ne-am lansat acum, in mijlocul crizei – pentru a le arata clientilor nostri ca trebuie sa vada oportunitatile din criza”, a declarat, pentru Wall-Street, Areti Georgilis (foto), country manager al Civitas Global Ketchum Romania.

Lansata cu o investitie intre 100 si 500.000 euro “undeva la mijloc, in acest interval”, Civitas Global Ketchum Romania functioneaza cu o echipa de opt oameni care s-au format in diferite domenii si care au fost selectati mai mult prin prisma calitatii de consultant decat pentru experienta in comunicare.

La prima luna dupa lansare, compania a atras deja cativa clienti, veniti in general pe filiera turca, greceasca sau americana. IBM, Ernst & Young, Nokia Siemens, Softmedica, Alesonor sau Ieba Trust formeaza un portofoliu pe care Tereza Valcan, managing director Civitas Global Ketchum Romania, vrea sa il diversifice in lunile urmatoare. Pana la inceputul lui 2010, sefa agentiei isi propune sa amortizeze investitia facuta la lansare.

Serviciile din oferta noii agentii includ consultanta strategica de comunicare, programe complexe de comunicare dedicate companiilor mari, comunicare corporate si de brand si, bineinteles, comunicarea de criza. Nu sunt excluse nici serviciile mai nisate precum campaniile pe IPO-uri sau social media.

Criza din 2001 a intarit PR-ul in Turcia

Criza din 2001 a intarit PR-ul in TurciaExpertiza in situatii de criza este unul dintre principalele atuuri pe care s-au bazat partenerii Civitas Global Ketchum atunci cand au hotarat sa intre pe piata romaneasca. Reteaua Ketchum, prezenta in peste 50 de tari, si-a trasat de-a lungul timpului o serie de linii de “best practices” in comunicarea de criza, reunite intr-un Survival Kit, in timp ce Civitas si Global Tanitium se bazeaza pe experienta ultimilor ani pe pietele regionale.

Criza financiara care a lovit Turcia in 2001 a ajutat industria locala de PR, spune Ceyda Aydede (foto), presedinte Global Tanitim. “Criza a ajutat piata sa creasca si le-a facut pe companii sa inteleaga necesitatea PR-ului. Companiile turcesti au invatat ca trebuie sa aloce un minimum de buget comunicarii in vremurile de criza”.

“Pe piata noastra, companiile care au investit constant, chiar daca nu si-au marit bugetele, au avut rezultate foarte bune. Atunci cand ceilalti nu mai comunica, cei care o fac stralucesc”, spune Aydede, adaugand ca acelasi buget aduce un “return on investment” mai bun daca este utilizat in timpul crizei.

Comunicarea este, de altfel, domeniul in care romanii au cea mai multa incredere in aceasta perioada, arata un studiu realizat de Unlock Research pentru Civitas Global Ketchum. Potrivit studiului, consumatorii romani au incredere, in proportie de 61%, in comunicare, domeniu urmat de turism (59%), educatie (46%) si constructii (44%). Pe ultimele locuri in topul incerederii consumatorilor romani se afla agricultura (31%), publicitatea (30%) si sistemul financiar-bancar (27%).

Stagnare pentru piata de romaneasca de PR

Stagnare pentru piata de romaneasca de PRPiata de PR se va mentine anul acesta la nivelul din 2008 – de circa 30 milioane euro – crede Tereza Valcan (foto). “Observam doua tendinte pe piata. Pe de o parte sunt companiile care isi redirectioneaza bugetele de media si advertising catre PR pentru ca isi dau seama ca PR-ul atinge cel mai eficient toti stakeholder-ii unei companii. Pe de alta parte, exista companii care isi restrictioneaza bugetele per total in aceasta perioada. Luand in considerare aceste doua directii, cred ca vom avea parte de o stabilitate a pietei anul acesta”, a spus Valcan.

Dincolo de cifre, PR-ul ramane o disciplina in permanenta schimbare, considera Ceyda Aydede, care a primit in octombrie anul trecut, din partea PRSA (The Public Relations Society of America), distinctia Atlas Award – Oscarurile industriei de PR – pentru intreaga cariera.

“In trecut, PR-ul era o functie a managementului. Acum e o «stiinta a artei». E un proces ingineresc: ai obiective pe care trebuie sa le atingi prin calcule si cercetare, dar ai nevoie, totodata, si de solutii creative, la fel ca un artist”, considera turcoaica.

“Vremurile se schimba, generatiile se schimba, lumea se schimba. Iar noi rebuie sa ne adaptam mereu la noile media. Viitorul e in social media, antreprenoriat social, CSR, si marketing social”.