Cum ar trebui sa arate revistele
Potrivit viziunii „americane” sustinute de Lupsa, glossy-urile au rolul de a oferi o imagine a lumii in care traim intr-un anumit moment. “Adica eu daca peste cinci ani iau Decat o Revista de pe raft sa inteleg ca acum cinci ani oamenii aveau niste mici obsesii: cu vampirii din cauza fenomenului Twilight, cu magia care a prins o perioada de dezvoltare in ultimii cativa ani, cu diacriticele pentru ca oamenii se intreaba daca nu cumva faptul ca le folosim gresit sau nu le folosim deloc distruge limba, cu alegerile prezidentiale din 2009”.
Revistele ar mai trebui sa aiba curajul de a sustine si recomanda anumite produse (dincolo de simpla publicitate), asumandu-si ceste recomandari. Deocamdata acest lucru nu prea e posibil, explica Iulian Comanescu. “La glossy-urile romanesti, presiunea din partea advertiserilor e importanta, drept pentru care n-o sa prea vedem judecati critice, ierarhii de valori etc. in privinta produselor. Numai într-un Vogue occidental, de pilda, se pot ierarhiza trei parfumuri nou-lansate in functie de gusturile catorva cititoare avizate. In Romania, ocupantii locurilor al doilea si al treilea protesteaza si sunt advertiseri”.
Nu in ultimul rand, spune Lupsa, lipsesc textele „grele”: cele care spun povestea, documentata si editata la sange, uneori dramatica, a unui personaj relevant pentru Romania de azi si pentru cititori. Un astfel de exemplu este un text despre Raluca Stroescu, angajata Ernst&Young care a murit in 2007 – se presupunea atunci ca din cauza surmenarii – aparut in numarul din octombrie al Tabu.
Astfel de texte „isi fac singure PR-ul”, fiind preluate si comentate pe Internet, spune Cristina Bazavan.
O revista care reprezinta un exemplu de jurnalism de calitate, potrivit unui publisher de reviste glossy, este Esquire Romania – publicatie construita in jurul unor texte de lunga intindere, cu structura narativa. „Reusim sa aducem continut de calitate in primul rand pentru ca ii acordam foarte mare atentie. Nu umplem fara noima revista, ci gandim continut. Nu publicam tot ce ne pica la redactie sau ce se intampla sa primim de la colaboratori, doar pentru ca asa e mai usor. E drum lung de la pitch pana la publicare – si nimic nu e lasat la voia intamplarii”, explica redactorul-sef Radu Coman. Un astfel de articol este realizat in zeci sau sute de ore de documentare, munca de teren si editare, si trece adesea prin 3-4 drafturi pana la forma finala.
Esquire Romania vinde lunar 5-6.000 exemplare. Coman crede ca potentialul de cumparatori ai revistei este mai mare de atat. „Corelate cu o sporire a brand-awareness-ului si cu cresterea fidelizarii publicului, vanzarile pot ajunge, la fiecare editie, la 10.000 de exemplare”.
Per total, revistele romanesti sunt pe drumul cel bun in ceea ce priveste calitatea editoriala, considera Cristian Manafu, partener Evensys si fost redactor-sef al revistelor Biz si Campaign. Calitatea continutului a crescut atat prin cooptarea in redactii a unor feature editors, cat si prin standardele impuse de titlurile internationale, spune el. Si apoi, prin insasi evolutia presei.
„Mi-a placut ideea Omagiu, insa am gasit-o mult prea scumpa pentru a o trata ca pe o revista. Imi place experiementul Decat o revista. Dar aceste exemple nu constituie un trend pe piata. Si nici nu vad, sincer, cum s-ar putea dezvolta acum cand print-ul e ranit si nimeni nu stie cum o sa scape. De criza, de invazia Internetului”, spune Manafu.
Revistele ar mai trebui sa aiba curajul de a sustine si recomanda anumite produse (dincolo de simpla publicitate), asumandu-si ceste recomandari. Deocamdata acest lucru nu prea e posibil, explica Iulian Comanescu. “La glossy-urile romanesti, presiunea din partea advertiserilor e importanta, drept pentru care n-o sa prea vedem judecati critice, ierarhii de valori etc. in privinta produselor. Numai într-un Vogue occidental, de pilda, se pot ierarhiza trei parfumuri nou-lansate in functie de gusturile catorva cititoare avizate. In Romania, ocupantii locurilor al doilea si al treilea protesteaza si sunt advertiseri”.
Nu in ultimul rand, spune Lupsa, lipsesc textele „grele”: cele care spun povestea, documentata si editata la sange, uneori dramatica, a unui personaj relevant pentru Romania de azi si pentru cititori. Un astfel de exemplu este un text despre Raluca Stroescu, angajata Ernst&Young care a murit in 2007 – se presupunea atunci ca din cauza surmenarii – aparut in numarul din octombrie al Tabu.
Astfel de texte „isi fac singure PR-ul”, fiind preluate si comentate pe Internet, spune Cristina Bazavan.
O revista care reprezinta un exemplu de jurnalism de calitate, potrivit unui publisher de reviste glossy, este Esquire Romania – publicatie construita in jurul unor texte de lunga intindere, cu structura narativa. „Reusim sa aducem continut de calitate in primul rand pentru ca ii acordam foarte mare atentie. Nu umplem fara noima revista, ci gandim continut. Nu publicam tot ce ne pica la redactie sau ce se intampla sa primim de la colaboratori, doar pentru ca asa e mai usor. E drum lung de la pitch pana la publicare – si nimic nu e lasat la voia intamplarii”, explica redactorul-sef Radu Coman. Un astfel de articol este realizat in zeci sau sute de ore de documentare, munca de teren si editare, si trece adesea prin 3-4 drafturi pana la forma finala.
Esquire Romania vinde lunar 5-6.000 exemplare. Coman crede ca potentialul de cumparatori ai revistei este mai mare de atat. „Corelate cu o sporire a brand-awareness-ului si cu cresterea fidelizarii publicului, vanzarile pot ajunge, la fiecare editie, la 10.000 de exemplare”.
Per total, revistele romanesti sunt pe drumul cel bun in ceea ce priveste calitatea editoriala, considera Cristian Manafu, partener Evensys si fost redactor-sef al revistelor Biz si Campaign. Calitatea continutului a crescut atat prin cooptarea in redactii a unor feature editors, cat si prin standardele impuse de titlurile internationale, spune el. Si apoi, prin insasi evolutia presei.
„Mi-a placut ideea Omagiu, insa am gasit-o mult prea scumpa pentru a o trata ca pe o revista. Imi place experiementul Decat o revista. Dar aceste exemple nu constituie un trend pe piata. Si nici nu vad, sincer, cum s-ar putea dezvolta acum cand print-ul e ranit si nimeni nu stie cum o sa scape. De criza, de invazia Internetului”, spune Manafu.